Mihail Sadoveanu

1. Viața și activitatea literară ieșeană S-a născut la Pașcani la 5 noiembrie 1880, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu și al Profirei Ursachi. Studiile le urmează: a) clasele primare la Șкола [Școala] Vatra Pașcanilor, avându-l ca [șteres: „pedagog”] formator și învăţător pe Mihai Busuioc [șteres: „Domnul Trandafir”]; b) clasele gimnaziale la Fălticeni; c) clasele liceale la Liceul Național din Iași.

După apariția revistei „Viața românească” în 1906, revine la Iași de la Fălticeni, unde va realiza partea cea mai importantă a creației sale.

• A fost director al Teatrului Național din Iași. [șteres: „În 1924, devine este numit director al Teatrului Național din”]
• În 1921 devine membru al Academiei Române.
• A primit numeroase distincții ca: doctor honoris causa al Universității din Iași și Premiul de stat al Republicii Populare Române.

A) Care este relația dintre Mihail Sadoveanu și Târgul Ieșilor?

Relația dintre Mihail Sadoveanu și Iași este una de o profundă simbioză spirituală și literară. Iașiul nu a fost doar un simplu oraș în care a trăit și a scris, ci o adevărată matcă a creației sale și un refugiu sufletesc pe parcursul a peste șase decenii. Iată câteva aspecte esențiale care definesc această legătură profundă:

• Orașul Tinereții și al Începuturilor Literare Sadoveanu a sosit la Iași pentru prima dată în 1897, venind de la Pașcani, pentru a urma cursurile Liceului Național. Aici, pe străzi precum Copoul sau Lăpușneanu, a intrat în contact cu fermentul cultural al epocii. Tot la Iași a debutat publicistic în revista Literatorul (sub pseudonimul Mihai din Pașcani) și a frecventat cercurile literare care aveau să-i marcheze destinul.
• Cartierul Copou și „Casa cu Turn” este simbolul legăturii profunde cu Iași Cel mai puternic reper fizic al legăturii sale cu Iașul este celebrul său domiciliu din Copou (astăzi Muzeul „Mihail Sadoveanu”).
• Atmosfera: O casă boierească înconjurată de un parc generos, care respira aceeași liniște meditativă și legătură cu natura regăsite în proza sa.
• Locul de creație: Aici, în această casă încărcată de istorie și povești, Sadoveanu a scris o parte covârșitoare a operelor sale de maturitate (inclusiv capodopere precum Frații Jderi, Divanul persian sau Țara de dincolo de [șteres: „de negură”] orașul ieșean este).
• Inima „Vieții Românești” și a Modernității Literare Iașul a fost scena centrală a afirmării sale publice. Împreună cu Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu a fost un pilon fundamental al revistei Viața Românească, cel mai important pol de cultură și spirit critic din Moldova acelor timpuri. Prin această tribună, el a redefinit literatura română, aducând în prim-plan viața țărănimii, istoria națională privită prin prisma epopeilor populare și o limbă română de o inegalabilă puritate și muzicalitate.
• Relația cu Natura și Spiritul Moldovei Pentru Sadoveanu, Iașul era poarta spre lumea pe care a iubit-o cel mai mult: Moldova de Jos, pădurile, apele Siretului și ale Prutului, mănăstirile încărcate de taină. Deși a călătorit mult și a locuit mai târziu și la București (după al Doilea Război Mondial), Iașul a rămas „acasă” pentru el. Aici a fost senator, rector al Universității Populare, director al Teatrului Național și o prezență patriarhală respectată de toată comunitatea.

„Iașul este orașul meu de suflet, leagănul tinereții mele literare și locul unde cuvântul românesc și-a găsit ocrotirea cea mai curată.”

B) Care a fost relația cu fondatorii și colaboratorii revistei „Viața Românească”?

Relația lui Mihail Sadoveanu cu fondatorii și colaboratorii revistei „Viața Românească” (apărută la Iași în 1906) nu a fost doar o simplă colaborare redacțională, ci o adevărată alianță spirituală și estetică ce a reconfigurat harta literaturii române din primele decenii ale secolului al XX-lea. Sadoveanu nu era doar cel mai prolific scriitor al grupării, ci însuși „emblema vie” a doctrinei poporaniste promovate de revistă, care punea în centru interesul pentru lumea satului, valorificarea tradiției și o limbă română de o rară muzicalitate.

1. Garabet Ibrăileanu: „Prietenul, Criticul și Arhitectul” [șteres: „de ce ce a fost Mihail”] Legătura dintre Mihail Sadoveanu și Garabet Ibrăileanu reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și fecunde prietenii din istoria noastră literară.

• Suflete pereche, tembre diferite: Ibrăileanu era spiritul analitic, teoreticianul lucid și criticul riguros, în timp ce Sadoveanu era creatorul pur, epic, dominat de o forță rabelaisiană de a fabula.
• Încrederea absolută: Ibrăileanu îl considera pe Sadoveanu un adevărat geniu al neamului. Se spune că Sadoveanu îi încredința manuscrisele spre lectură cu deplină încredere, iar Ibrăileanu îi urmărea fiecare pas editorial cu o admirație aproape devoțională, oferindu-i sugestii fine de structură.
• Ritualul întâlnirilor: Membrii redacției se adunau la Casa „Viața Românească” (sau în sălile primitoare ale Iașului) pentru dezbateri aprinse. Ibrăileanu, un om ipohondru și retras, își deschidea ușa și sufletul în fața lui Sadoveanu, găsind în el acea forță patriarhală tăcută și liniștitoare. [șteres: „Ca a fost ipohondru … cu bunicul Constantin Stere”]

2. Constantin Stere: Pasiune Politică și Comunitate de Idei Dacă Ibrăileanu reprezenta conștiința critică a revistei, Constantin Stere a fost energia ideologică și vizionară a poporanismului ieșean.

• Stere vedea în Sadoveanu întruparea perfectă a ideilor sale despre „energia țărănească” și redescoperirea valorilor rurale fundamentale ale Moldovei.
• Relația lor a fost marcată de un respect reciproc profund. Sadoveanu admira la Stere temperamentul vulcanic și scriitura de factură memorialistică (În preajma revoluției), iar Stere găsea în proza lui Sadoveanu confirmarea practică a întregului program teoretic pe care îl fundamenta.

3. „Curtea de la Iași” și spiritul de gașcă literară „spiritul de garcă literară”, Redacția revistei Viața Românească era cunoscută în Iași ca un adevărat cenaclu boem, dar extrem de serios în privința exigenței artistice. În jurul lui Sadoveanu și Ibrăileanu gravita o întreagă pleiadă de scriitori și intelectuali:

George Topîrceanu: Spiritul satiric și cel mai bun prieten de șotii literare al lui Sadoveanu. Deși temperamentele lor erau diferite — Sadoveanu grav, tăcut, cu alură de răzeș bătrân; Topîrceanu sprinten, autoironic și ludic —, cei doi împărțeau o pasiune imensă pentru natură, vânătoare și pescuit pe malurile Siretului sau Moldovei.

Gala Galaction și Ionel Teodoreanu: Sadoveanu exercita o autoritate tutelară asupra mai tinerilor colaboratori ai revistei. Pentru Ionel Teodoreanu (creatorul La Medeleni), Sadoveanu era patriarhul necontestat, maestrul a cărui prezență dădea măsura demnității literare la Iași.

Spiru Haret și alți colaboratori: Revista a strâns în jurul ei nu doar scriitori, ci și istorici, medici și sociologi, creând un climat intelectual de o rară densitate în Copoul acelei epoci.

Vânătoarea și Pescuitul: Sociabilitatea din afara Redacției Relația dintre Sadoveanu și colegii săi de la Viața Românească nu se consuma doar între pereții redacției sau la mesele de la Bolta Rece. Un loc esențial în consolidarea acestei prietenii l-au avut expedițiile în natură. Partidele de vânătoare și pescuit organizate de Sadoveanu alături de Topîrceanu și alți apropiați deveneau adevărate ritualuri de prietenie, în care se nășteau anecdote, se discutau capitole din viitoarele cărți și se trăia acel sentiment de frăție moldovenească descris ulterior în volume precum Țara de dincolo de negură. Pentru cultura ieșeană, generația Vieții Românești a însemnat momentul în care orașul a demonstrat că poate fi o capitală culturală absolută, capabilă să dicteze direcția estetică a întregii țări, iar Sadoveanu a fost coloana vertebrală a acestui fenomen.

prof. Viorel Câtea