Cine este Dorin Cozan?
Dorin Cozan (n. 1978, Cotnari-Iași) este absolvent al Școlii Doctorale de Filozofie, în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
A debutat literar cu romanul Apocalipsa după Vaslui (Editura Humanitas, 2009), câștigător al Concursului de Debut Literar UniCredit.
În 2010, a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, ediția a II-a, pentru manuscrisul Baletistul, apărut la Editura Princeps Edit (Iași), reeditat în 2013 la Editura Vinea (București). A mai publicat: Urâții (Editura ALLFA, București, 2012; Luna is typing (Editura Cartea Românească Educațional, Iași, 2019).
Textele sale – poezie, proză și eseu – au apărut în reviste literare importante precum Convorbiri literare, Feed-back, Timpul, Tomis, Oglinda literară, și pe platforme online precum poezie.ro.
Mona, o entitate divină („cu o mie de brațe”, ca figura hindusă antică, sau tot ea cea care, deodată e pe aici și „dă seen”), de neatins parcă, plutind printre obiecte vechi ca într-un muzeu. Apoi Lisa, femeia „de azi” care se desfășoară tangibil în fața ta, care se plânge de trafic și manevrează gadgeturi. Decorul: pe de o parte, masa cu cești și vitrine, o bucătărie-living, ca-n toate casele de azi, iar pe de altă parte, zei îngrămădiți prin casă și vitraliile templelor antice sparte.
Cu toate astea, o liniște stranie, nu a unei case oarecare, ci liniștea de după apocalipsa dintr-un spațiu sacru abandonat, din care înțelegem că relația lor, a personajelor, este o „religie” care a trecut deja prin prăbușire. Demersul atrage și fixează lectura pe modul în care trece de la acest sacru (pus în litanii, altare, îngeri) la inevitabilul profan minimalist-cotidian (cum e procedura iubirii, agresiunea gândului la facturi, întârzierea la serviciu etc.). Balansul dureros între ceea ce este și ce ar putea să fie, cu sensul de ar trebui să fie…
„Știai că se va sfârși din clipa în care ai văzut-o, și te ispitește o notă de fatalism tragic, mai ales că plutește o stare morbidă, o boală nediagnosticată dar necesară, căreia îi opune un mecanism de supraviețuire psihologică. Cuplul unit, grija pentru cel bolnav (pastilele, ceaiul) devin o formă supremă de manifestare a iubirii în lumea erodată a prezentului. Ele „se bucurau” pentru poet deoarece îi ofereau ocazia de a fi aproape, de a-l îngriji, de a fi utile” afirmă, Liviu Apetroaie
,,Poezia lui Dorin Cozan este ca un organism viu. Îți atrage atenția și apoi, pe neașteptate, când crezi că ai terminat-o de citit, te trage mai tare spre ea. Starea ei organică e asemenea unui magnet. Se lipește pur și simplu de tine. Asta pentru că are o prospețime vizuală asupra realității cum rar găsești în poezia și literatura de azi. Poetul, cunoscând toate formulele de tușare lirică, se conecteză când la concretul cotidian, când la ecranul interior al propriei ființe, de unde ne aduce o recuzită originală de stări care dau în vileag când un poet metafizic de excelență, când un poet ce probează poezia ca pe un exercițiu despre dragoste.” Paul GORBAN
Mona și Lisa
Mona cu o mie de brațe
Dar știti… Mona avea o mie de brațe.
Îți tăia aerul când te mângâia –
cu toți zeii îngrămădiți pe masă,
într-o liniște stranie, de muzeu cu vitralii sparte.
Știai că se va sfârși din clipa în care ai văzut-o.
Cineva, pe ascuns, o ține în palme,
și ea levitează tăcut
printre cești și vitrine,
ca o pată de lumină care nu se așază nicăieri,
ca lumina unei lanterne
peste somnul unui cuib de lilieci.
Cartea de deșteptare a muzei rămâne în același timp o lecție despre momentele afective, despre florile-prietene, iar cititorul ia parte la unele secvențe lirice.
„Mona… îți tăia aerul când te mângâia” și zeii energice se îngrămădesc să decodifice „vitraliile sparte”.
„Cineva, pe ascuns, o ține în palme” pentru magnetismul, energia ce îi domină fiecare pas.
Pentru scriitorul Viorel Câtea poate fi „lumina care nu se așază nicăieri” sensibilitatea autorului cărții… Dorin Cozan
Se adresează calde mulțumiri invitatului special, participanților din școală: elevi, părinți, profesori, tinerilor și seniorilor ce au adresat întrebări, s-au recitat din poezii din noua carte intitulată «Mona și ard», editată la Editura «Junimea». Surprizele plăcute se vor ține lanț: pentru fiecare cititor se transmite ca și în noul an calendaristic 2027 se înființează Centrul Cultural al comunei Cotnari și se va propune mai mult personalități de a participa la noul proiect.
„Mona poate fi trandafirul ce strânge căldura soarelui pe care autorul cărții o culege din sânul fetei ei,”‘ afirmă Viorel Câtea.
