Pelerinaj – Sfânta Parascheva
,,Străbat agale în periplul meu
Cetatea culturală, creștinească, Iașii,
Ce-i plină de pelerini și duhul sfânt
Veniți din toată lumea largă.
În așteptare, rugăciune și blândețe
Divina întâlnire din ALTARE
La baldachinul ,,Sfintei Parascheva”
Mitropolia e izvor de mir, înțelepciune,
Lumina creștinească apare-n valuri
Spre slavă, muncă, rugă onoare și iertare!”
Versuri Prof. Viorel Catea
” Dacă cred in Dumnezeu și el ne există, nu am ce pierde, dar dacă există și nu am crezut am pierdut totul!”
Nicolae Iorga
PELERINAJ – ,,SFÂNTA PARASCHEVA”
Ca să dea și mai mare strălucire ctitoriei sale, unice în spațiul românesc arhitectural, adică Biserica Trei Ierarhi, în anul 1641, domnitorul Vasile Lupu, care a înscris definitiv Iașul în fruntea culturii românești, aduce din Bizanț moaștele Sfintei Parascheva, pomenită și ca Sfânta Vineri. Imediat, moaștele sfintei au fost cunoscute și recunoscute drept făcătoare de minuni, mai ales că racla sfântă a trecut prin incendii și intemperii care, se zice, n-au afectat-o. Iar după 1990, s-a creat acest pelerinaj care se petrece an de an, în jurul datei de 14 octombrie, și care contaminează cât mai mulți români de peste tot, creând fenomenul unic de la Iași, dând orașului o dinamică neobișnuită, pe care metafizicul moldovean tradițional, așezat în parc, pe-o bancă, aproape că nu o poate duce, fapt pentru care îi auzi pe concitadinii noștri, la început de octombrie: „Iar începe agitația…”
Evident, evenimentul schimbă, timp de câteva zile, o săptămână, de obicei, ritmul orașului. Se închid străzi, se deviază transportul, se umplu tramvaiele, autobuzele, magazinele și aglomerația.
Comerciantul își freacă palmele, e vremea vânzărilor serioase. Și lumea vine, vine, dar, din păcate, mulți nu știu pentru ce vin. Pentru cei mai mulți, Iașul e locul Sfintei Parascheva și cam atât. Stau răbdători la coadă, ore și ore, se reculeg câteva secunde la raclă, se simt împliniți și caută drumul spre casă. Altceva Iașul nu înseamnă pentru ei, decât, desigur, clinicile medicale pe care unii le cunosc de ani și ani, pentru că, asta e, suntem tot mai bătrâni și întrebați de boli.
Constat, de mulți ani, că turiștii sosiți la Iași, în alte perioade decât cea a pelerinajului la raclă, din octombrie, vin să vadă diferite locuri cu ecou cultural și istoric. Vin și caută muzee, parcuri, Grădina botanică, Teiul lui Eminescu și mai puțin se interesează de moaștele Sfintei Parascheva. Și, deodată, vine sărbătoarea, lumea se revarsă, Iașul plutește pe umerii pelerinilor și… doar atât. reia ritmul cotidian.
Spun toate astea pentru că, uneori, destul de des, spectacolul acesta al pelerinajului mi-a părut mut și surd. Pur și simplu, oamenii se încolonează și așteaptă să ajungă la raclă.
Protecția socială, sanitară transcende avântul pelerinajului și închinătorilor încolonați la sfânta raclă cu un alt fel de ritual, administrativ-restrictiv, legal, creștinesc, parțial, ce este de fapt, cel mai pasionant dialog dintre Dumnezeu și umanitate, sprijiniți de preoți, reprezentanți ai Statului român, B.O.R. și zeci de voluntari.
În fiecare octombrie Iașul devine pentru o săptămână inima spirituală a României, peste 300000 de pelerini vor trece și se vor închina la Iași, la hramul Sfintei Parascheva, in cadrul celui mai mare pelerinaj ortodox din țară. Doar din cazare și din masă în doar opt zile intră în economia orașului aproximativ 6 milioane de euro nu este doar o sărbătoare religioasă este și una dintre cele mai mari injecții economice ale anului.
După care, viața se întoarce la aceleași necazuri. Sfânta, nu știu dacă mai face minuni într-o astfel de strașnică lume, Iașul revine la ritmul lui obișnuit, dar și acesta tot mai trepidant. Pelerinajul e un fapt spectaculos la Iași, doar că dă sama de bigotismul pe care încă îl trăim.
În loc să schimbăm ceva, așteptăm pelerinajul… Și acum, că nu se poate, ne revoltăm și bocim. Dar, vino, maică, la raclă, și în mai și în toate alte vremi ale anului, că sărbătorile astea, religioase, sunt puse și ele cu degetul, prin vestite sinoade de de preoți. Și cred că racla nu e sfântă făcătoare de minuni doar pe 14 octombrie.
Și începe ploaia, cade bruma, cade ninsoarea și… după ce ne ia serios frigul, ni se face brusc dor de canicula de astă-vară.
Timpule, nu opri divina clipă fără de sfârșit , marele miracol- poporul roman!
Autor: Viorel Câtea


