În 2003, Confederația Internațională a Organizațiilor Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer a declarat data de 15 februarie că fiind Ziua Internațională a Copilului cu Cancer.
Aceasta este o campanie globală ce are ca scop sensibilizarea privind copiii diagnosticați cu cancer, precum și nevoile acestora. Iniţiativa marcării acestei zile a fost luată în 2002, de către organizaţia Childhood Cancer International, pentru a promova campanii de colaborare şi de sensibilizare la nivel mondial în problema copiilor bolnavi de cancer şi a exprima susţinerea faţă de copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu cancer, dar şi faţă de familiile lor.
Childhood Cancer International (CCI) reprezintă o reţea mondială alcătuită din 167 de reţele la nivel local şi naţional alcătuite din organizaţii înfiinţate în 90 de ţări de pe cinci continente.
Obiectivul ţintă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este de a elimina toate durerile şi suferinţele copiilor care luptă împotriva cancerului. De asemenea, se urmareste a se atinge un procent de supravieţuire de cel puţin 60% pentru toţi copiii diagnosticaţi cu cancer din întreaga lume până în 2030″, notează site-ul www.internationalchildhoodcancerday.org.
15 Februarie: Evenimente de amintit
590: Khosrau al II-lea este încoronat rege al Persiei.
1564: Se naste, Galileo Galilei, fizician și astronom renascentist.
1637: Ferdinand al III-lea a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman.
15 Februarie 1690: S-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei, și Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acțiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.
1840: Se naste, Titu Maiorescu, întemeietor al criticii românești moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societății Academice Române.
1850:Se naste, Ion Andreescu, pictor român, membru post-mortem al Academiei Române.
1851: Se naste, Spiru Haret, matematician, sociolog și om politic liberal. A fost organizatorul învățământului românesc de după 1864, membru al Academiei Române.
1869: Moare, Constantin Hurmuzachi, politician, ministru, doctor în drept român.
1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la București, „Revista literară și științifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și Dimitrie Brândză.
1921: S-a înființat legația României la Helsinki.
1923: Grecia devine ultima țară europeană care adoptă calendarul gregorian.
1933: La București, a început greva ceferiștilor de la Atelierele Grivița (15 februarie-23 februarie).
1941: România este inclusă în grupul țărilor supuse blocadei britanice.
1944:Se naste, Alexandru Bocăneț, regizor și realizator român de televiziune.
1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăți agricole, a apărut pe ordinea de zi a ședințelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M.
1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată București–Brașov, prima de acest fel din România.
1980: A fost lansată pe apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
1990: A fost înființată Uniunea Teatrelor din România – UNITER, avându-l ca președinte pe actorul Ion Caramitru.
1995: România depune la secretariatul general al ONU, instrumentele de ratificare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice, precum și distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993.
2013: Un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniți de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda de șoc.
http://radio.enjoychat.net:8024/ By LaneyC