Conform legendei, Dragobete era un tânăr frumos și chipeș, fiul babei Dochia, care se îndrăgostise nebunește de o zână. Însă, iubirea lor era interzisă, iar baba Dochia a încercat să-i despartă. Dragobete a fugit cu zâna în pădure, unde au trăit fericiți și iubiți.

Dragobetele, cunoscut și ca „Ziua Dragostei” sau „Sărbătoarea Dragobetelui”, este o sărbătoare tradițională românească celebrată anual pe 24 februarie. Originile sale se pierd în negura timpului, fiind asociate cu vechile ritualuri de fertilitate din perioada precreștină.

In calendarul crestin-ortodox, Dragobetele se sarbatoreste pe 24 februarie, de ,,Intaia si a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezatorul”, sărbătoare care în spațiul slav se numește „Glavo-Obretenia”. De aici putem descoperi ușor să „Dragobete” vine de la cuvintele slave vechi „dragu” care înseamnă drag și „bîti” care înseamnă a fi. Dragobete înseamnă „a fi drag cuiva”.

Legenda spune că în data de 24 februarie, ziua de Dragobete, ai șanse mari să-ți găsești sufletul pereche.

În această zi, toată lumea simte din plin buna dispoziție pentru că dragostea plutește în aer și este purtată peste tot pe acest tărâm autentic românesc. Această zi era prima zi a anului agricol, de aceea, i se acorda atât de multă importanță.

În țara noastră, această denumire slavă a suferit mai multe modificări trecând pe rând de la Vobretenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete până a ajuns la versiunea de Dragobete în sudul, sud-vestul României și regiunea Moldovei. În alte zone ale țării i se spunea „Cap de primăvară”, „Granguru”, „Năvalnicul” sau „Sânt Ion de primăvară”.

Tradițiile de Dragobete variază în funcție de regiunea României:

• Oltenia: Fetele și băieții se adună în grupuri și organizează petreceri, unde dansează, cântă și se joacă. Se spune că fetele care vor să se mărite în acel an trebuie să pună sub pernă o floare de busuioc și o ramură de măr.
• Transilvania: Băieții oferă fetelor flori, cadouri și mici simboluri de dragoste. Se organizează hore și se merge la picnic în natură.
• Moldova: Fetele culeg ghiocei, considerând că aduc noroc în dragoste. Se spune că prima floare de ghiocel culeasă de o fată îi va dezvălui numele viitorului soț.
• Muntenia: Se organizează „Târgul de Dragobete”, unde se vând flori, obiecte de artizanat și produse tradiționale. Se spune că fetele care vor să se mărite în acel an trebuie să cumpere un mărțișor de la un băiat.
• În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, având credinţa că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
• „Unii tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și, respectiv, surori de cruce. Se luau de frați și de surori și fără ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian.

Simboluri:

• Floarea de dragoste: Dragobetele este simbolizat de o floare de culoare roșie, adesea o lalea sau o bujor.
• I se mai spunea și „logodna păsărilor” deoarece se spune că Dragobete oficia în cer nunta tuturor animalelor, păsărilor și a oamenilor care îl sărbătoreau cum trebuia. Nu venea pe pământ niciodată singur, ci alături de zâne denumite „dragostele” care le șopteau vorbe de dragoste tuturor îndrăgostiților.

Deși a fost suprimată în perioada comunistă, sărbătoarea Dragobetelui a renăscut după 1989 și a devenit din ce în ce mai populară. Astăzi, Dragobetele este o ocazie pentru români de a-și celebra dragostea și afecțiunea pentru cei dragi.

Tradiții în ziua de Dragobete

Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți ...”. De aici și provine răspândita expresie adresată fetelor mari și nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în ac.

Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul.

Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor. Apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.

 Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul.

Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus.

 În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp. Se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

24 Februarie- Momente de amintit