3 Februarie 1941: Se naște, Ștefan Iordache

3 Februarie 1941: Se naște, Ștefan Iordache, actor român de teatru și film, radio, voce, film și televiziune.

Femeia este cea mai mare minune pe care a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ. Ea alege, ea cheamă, cucereşte şi domină.” Ștefan Iordache

Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria la Calafat, dar a venit cu părinții în capitală locuind în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli.

După ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină, a fost inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții.

Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.

Ștefan Iordache – unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune

Ştefan Iordache a făcut roluri memorabile în „Ediţie specială“, în regia lui Mircea Daneliuc, producţie 1980, apoi în „De ce trag clopotele, Mitică?“, realizat de Lucian Pintilie, în 1981 sau în „Glissando“ (personajul Ion Teodorescu), lansat în 1985, peliculă ce a făcut furori în epocă, în regia aceluiaşi Mircea Daneliuc.

De asemenea, el a fost admirat în „Hotel de lux“, „Concurs“, sau „Noiembrie, ultimul bal“, în regia lui Dan Piţa, film lansat în 1989, al cărui titlu a fost considerat o prevestire a căderii comunismului.

Ştefan Iordache a fost profesorul universitar Victor Petrini, în „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993) si psihiatrul Dumitru Aioanei în Ciuleandra un film psihologic româno-vest german din 1985, regizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu ce a adaptat romanul omonim al scriitorului român Liviu Rebreanu. 

În 2007 a jucat în ultimul său rol în film, în producţia „Ticăloşii”, unde l-a interpretat consilierul prezidenţial Didi Sfiosu, fost revoluţionar. A jucat alaturi de Sergiu Nicolăescu  ”Noi, cei din linia intâi” şi „Ziua Z” ( apoi Oglinda ). „Printul Lai Cantacuzin – Noiembrie, ultimul bal” – cel mai reprezentativ rol din filmografia cu Dan Pita. Un rol psihologic, într-un film dupa „Locul unde nu s-a întamplat nimic„, personajul lui Ştefan Iordache se va asemăna cu Prințul lui Sergiu Nicolaescu din Orient Express.

Ştefan Iordache şi Dan Pita au mai lucrat în: Bietul Ioanide, Pruncul, Petrolul si Ardelenii, Concurs, Hotel de Lux, Eu sunt Adam și Omul Zilei .

Ștefan Iordache – interpret de muzică ușoară.

Este celebru cuplul Ștefan Iordache – Sanda Ladoși care au interpretat o serie de cântece înregistrate pe mai multe CD-uri.

Astfel în anul 1995 apare la Casa de Discuri Roton, CD-ul „… între noi mai e un pas” în care toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov. „… între noi mai e un pas” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei), „Eu vreau să-ți spun că te ador” sunt cele mai cunoscute.

În anul 2006 apare la Casa de Discuri OVO MUSIC CD-ul „Best of Dan Iagnov” în care o serie de cântece sunt interpretate de Ștefan Iordache fie în cuplu fie solo: „Eu vreau să-ți spun că te ador” se regaseste printre ele.

În anul 2007 Ștefan Iordache înregistrează un disc de autor intitulat „Magazinul meu de vise” la Casa de Discuri Roton. Toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei: „Nu știam că te iubesc atât de mult”, „Mai mult decât oricând”, „Ah femeia!” .

Cântecul „Nu știam că te iubesc atât de mult” Ștefan Iordache i l-a dedicat soției sale Mihaela Tonitza.

În anul 1994 Ștefan Iordache participă, împreună cu Sanda Ladoși la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia – secțiunea „Șlagăre” cu cântecul „Și între noi mai e un pas” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, câștigând locul II.

În anul 1995 Ștefan Iordache participă, din nou, împreună cu Sanda Ladoși, la Festivalul de Muzică Ușoară „Mamaia” – secțiunea „Șlagăre” cu cântecul „Eu vreau să-ți spun că te ador”, compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, câștigând locul III.

Ștefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune a interpretat timp de 49 de ani roluri memorabile. 

Stefan Iordache a fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog și profesor universitar. Nu a avut copii.

Ștefan Iordache s-a stins din viață la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena cand a pierdut lupta cu  leucemia. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu.

A iubit publicul şi a fost iubit de public. A fost macinat de o boală cumplită. Ştefan Iordache a fost un luptător şi a luptat pâna în ultimul moment . Când a sosit acest ultim moment, era departe de casă, tocmai la Viena.
Modest, elegant, distins, a fost marele Hamlet al teatrului românesc.
Atâtea roluri în film şi teatru, atâtea amintiri, atât suflet….toate adunate în cartea Ludmilei Patlanjoglu, cu un titlu neasemuit de frumos, ”Regele Scamator”.
Ștefan Iordache, Regele Scamator, rămâne spre nemurire în bogăția culturii românești prin tot aportul și valoarea dedicată cu atât de multă iubire, publicului și ascultătorilor.

Premii

    Premiul ACIN, în anul 1978, pentru rolul său din filmul Ediție specială, regizat de Mircea Daneliuc.

Premiul ACIN, în anul 1984, pentru rolul său din filmul Glissando, regizat de Mircea Daneliuc.

Premiul ACIN, în anul 1989, pentru rolul său din filmul Noiembrie, ultimul bal, regizat de Dan Pița.

 Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, în anul 2001, pentru rolul titular din Barrymore, în regia lui Gelu Colceag.

 Premiul de Excelență în cinematografia românească la Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2006

Biografie: Ludmila Patlanjoglu: Regele Scamator. Ștefan Iordache, Gabriela Lupu, Anca Nicoleanu: A murit cel mai iubit dintre pământeni: Ștefan Iordache.

Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii.” Ștefan Iordache

3 Februarie: evenimente de amintit

1395: Prima mențiune documentară a Cetății Neamț.

Cetatea Neamț este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț. Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman.

Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță.

Cetatea Neamț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015.

 Pornind de la informația din Bula papală din 1232 că în timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, între anii 1211-1225, aceștia ar fi construit pe versantul estic al Carpaților un castrum muntissimum, unii istorici de seamă ca A.D. Xenopol, B.P. Hașdeu sau Dimitrie Onciul au acreditat ipoteza că Cetatea Neamț a fost construită de teutonici, un argument în plus constituindu-l însăși denumirea cetății. 

Cetatea Neamț a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali în fața politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Ea era una din cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc și avea un rol important în sistemul general de apărare a țării.

Cetatea Neamt

1468: Moare, Johann Gutenberg, inventatorul tiparului.

1815: Este fondată prima fabrică pentru producția de brânză, în vederea comercializării (Elveția).

1876: A fost semnat tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Argentina și Paraguay.

1917: SUA au întrerupt relațiile diplomatice cu Germania.

1925: Se naste, Ștefan Mihăilescu–Brăila, actor român de teatru și film.

1944: Se naste, Dan Tufaru, actor român.

1951: Se naște, Eugenia Maci, actriță română de teatru și film.

1954: Moare, Ionel Teodoreanu, scriitor român. 

1957: Poetul Ștefan Augustin Doinaș este arestat și condamnat de regimul comunist la un an închisoare sub acuzația de „omisiune de denunț”;

1959: Un avion charter care transportă muzicienii Buddy Holly, Ritchie Valens și Bopper Big se prăbușește în apropiere de Clear Lake, Iowa, ucigând toți cei 4 pasageri de la bord, inclusiv pilotul. Mai târziu, tragedia a fost numită Ziua în care muzica a murit, popularizată în piesa „American Pie” a lui Don McLean în 1972.

1962: SUA instituie blocada economică asupra Cubei.

1966: Stația rusească automată „Luna 9”, lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare și a transmis imagini ale suprafeței lunare.

1972: Primele Jocuri Olimpice de Iarnă care s-au ținut în Asia s-au deschis la Sapporo, Japonia.

1972: Prima zi a viscolului din Iran care a ținut șapte zile și a ucis cel puțin 4.000 de oameni, devenind furtuna de zăpadă cu cel mai mare număr de decese din istorie.

1976: Se naste, Cătălin Hîldan, fotbalist român.

1983: Papa Ioan Paul al II-lea a prezentat noul drept canonic.

1993: Se naste, Mădălina Florea, atletă română.

1994: Este lansată naveta spațială „Discovery”, pentru o misiune de opt zile. La bord s–a aflat cosmonautul Serghei Krikaliov, alături de alți 5 astronauți americani. A fost prima misiune comună americano–rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre stația americană „Apollo” și cea sovietică „Soiuz”.

2006: Feribotul egiptean Al Salam Boccaccio 98 s-a scufundat în Marea Roșie în drumul de la Duba, Arabia Saudită, la Safaga, în sudul Egiptului. Nava transporta 1312 de pasageri și 96 membri ai echipajului la momentul dezastrului. Doar 388 de persoane au supraviețuit.

http://radio.enjoychat.net:8024/ by LaneyC

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Cookies settings
Accept
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active

Who we are

Suggested text: Our website address is: https://mindtime.ro.

Comments

Suggested text: When visitors leave comments on the site we collect the data shown in the comments form, and also the visitor’s IP address and browser user agent string to help spam detection. An anonymized string created from your email address (also called a hash) may be provided to the Gravatar service to see if you are using it. The Gravatar service privacy policy is available here: https://automattic.com/privacy/. After approval of your comment, your profile picture is visible to the public in the context of your comment.

Media

Suggested text: If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Cookies

Suggested text: If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year. If you visit our login page, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser. When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed. If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Suggested text: Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website. These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Who we share your data with

Suggested text: If you request a password reset, your IP address will be included in the reset email.

How long we retain your data

Suggested text: If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue. For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

Suggested text: If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where your data is sent

Suggested text: Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.
Save settings
Cookies settings